De ce este epitrahilul important

De ce este epitrahilul important

Epitrahilul sau altfel spus patrahirul sau patrafirul este element parte din tinuta unui preot, fara de care acesta nu poate sluji. Uneori acesta poate fi purtat peste reverenda, acea haina neagra, lunga, inlocuind orecum setul complet de felon si alte accesorii cu care se imbraca cand slujeste in altar. Acest lucru se intampla la slujbe ce au loc in afara bisericii, la ierurgii.

Are importanta sa, fiind de altfel un vesmant liturgic important.

Ce rol are patrahirul preotului

Cand vine vorba despre epitrahile preotesti exista un puternic simbol ce se asociaza cu purtarea acestor piese de vestimentatie. Este semnul preotiei depline ce ii este acordat celui hirotonisit. Astfel, doar cel purtator de epitrahil poate savarsi slujbe, deci devine element distinctiv pentru treptele ierarhice din cadrul bisericii. Preotul poate savarsi 6 din cele 7 taine.

Se regasesc doua tipuri de epitrahile. Sunt cele vechi, ce au orar indoit si un model mai nou, realizat dintr-o singura bucata de material, cu deschizatura in partea de sus pentru a putea fi purtat pe umerii preotului.

De precizat ca acesta este confectionat neaparat din acelasi tip de material precum felonul si cum de regula face parte din setul de vesminte, respecta aceeasi culoare si design ca felonul.

Producatorii se intrec in diversitatea de modele ale acestor vesminte. Spre exemplu, Crilovic, producator autohton, croieste si executa pana la cele mai mici detalii astfel de seturi de vesminte. Epitrahilele pot fi comandate separat sau in set si din modelele propuse aici se vor alege variantele dorite, tinand cont de preferinte specifice. Comenzile sunt asadar personalizate.

Inainte de a fi purtat

Dogmele bisericesti sunt foarte stricte in ceea ce priveste acest domeniu, despre cum sa aiba loc slujbele si cum trebuie sa fie imbracat un preot in acele momente.

Exista prevederi conform Sfantului Sinod care mentioneaza pedepse semnificative pentru acel preot care nu respecta tinuta adecvata la slujbe. Nu este un lucru intamplator, tinand cont de ce simbol are fiecare element.

Patrahirul, inainte de a fi purtat, este mai intai binecuvantat si sarutat, un ritual pe care orice preot il urmeaza cu sfintenie. Se spune ca acest lucru simbolizeaza harul dumnezeiesc ce se pogoara asupra preotului. Pentru ca este pus peste capul credinciosilor cand acestia vin sa se spovedeasca, se spune ca simbolizeaza crucea patimirii purtata de Hristos si funia cu care acesta a fost legat cand a fost dus la judecata.

Considerat a fi unul dintre cele mai importante vesminte liturgice, epitrahilul nu cunoaste inlocuire. Spun mari reprezentanti ai bisericii ca daca ar fi cazul ca in conditii vitrege de slujire sa nu existe optiune pentru preot sa poarte epitrahil atunci acesta ar fi bine sa se lege simbolic cu o funie, insa slujirea in sine nu are aceeasi putere duhovniceasca fara tinuta adecvata.

Bine de stiut de catre cei care se gandesc sa faca donatii la biserica insemnand elemente de acest gen, ca epitrahilul trebuie sa fie lung pana in pamant, insa depinde de inaltimea celui care il poarta. Pentru comenzi o recomandare este https://vesmintebisericesti.ro/.

Related Posts
Leave a reply